CIBERNETICA MILITARĂ, ramură – descendentă și ascendentă – a ciberneticii generale

Cibernetica militară, ramură – descendentă Și ascendentă – a ciberneticii generale

(”Conferința Națională de Cibernetică a Academiei Române, 15-16 noiembrie 1993, la comemorarea a 15 ani de la încetarea din viață a savantului Ștefan Odobleja”, București, paginile 203-208)

Coautor Ilie GHEORGHE

1. Cibernetica ‒ știința conducerii, comunicării și comportamentului sistemic

Pornind de la definiția dată de Norbert Wiener ciberneticii (știință a comunicării și comenzii – 1948) și subliniind esența cibernetică a fenomenelor, proceselor, mecanismelor, să acceptăm și actuala orientare în definirea acesteia ca știință a studiului comportamentului sistemic, al complexității și interacțiunii dintre sisteme și vom înțelege de ce umanitatea datorează multe realizări acestui salt în gândire.

Apoi, să subliniem că, prin extinderea abordării sistemice și la analiza proceselor și fenomenelor sociale, metodele ciberneticii s-au generalizat, reușindu-se, pentru prima dată în istoria omenirii, fundamentarea modurilor de comportare a tuturor entităților organizate (structurate), indiferent de complexitatea și modul de existență, prin interacțiuni proprii (între elementele constituente) pe baza conexiunilor directe și mai ales inverse (buclele feed-back), precum și prin perturbații sau stimuli externi (acțiunile mediului în care există).

Drept rezultat al acestei abordări, a apărut strategia mecanismelor de reglaj, capabile să mențină stabilitatea sistemului prin conservare sau variație dinamică controlată (în anumite limite prestabilite) a structurii și funcțiilor sale. Cu alte cuvinte, aplicarea metodicii analizei sistemice reliefează valențele legăturii inverse în dinamica acestora, complexitatea și sensul ei, neliniaritatea și multiplicitatea reglajelor.

Se evidențiază, astfel, conceptele care stau la baza analizei sistemelor, a modelelor cibernetice ale acestora, a legăturilor lor informaționale (comunicare și comandă) și a comportamentelor lor la stimuli și perturbații:

− universalitatea conceptului de sistem, rezultată în unitatea arhitecturală a proceselor, fenomenelor, mecanismelor, în sisteme și subsisteme, precum și a modelului cibernetic al acestora;

− unitatea informațională a unui sistem cibernetic, datorată complexului de conexiuni, cu caracter în esență unitar și omogen: legături directe și inverse (de reacție);

− obiectivitatea conexiunii inverse, multiplicitatea (existența mai multor bucle) și posibilitatea dublei polarități (negativă – mai des întâlnită și mai profund studiată, sau pozitivă – cu mari rezerve de definire);

− complexitatea și diversitatea elementelor de structură, nivelurilor funcționale, parametrilor, reglajelor, stimulilor și factorilor perturbatori;

− neliniaritatea funcțională, comportamentală și a reglajelor sistemelor, datorată discontinuităților ce apar în propria lor dinamică, precum și bogăției deosebite a aspectului informației (sintactic, semantic și pragmatic);

− multiplicarea și diversitatea factorilor care definesc caracterul particular al sistemului (gradul de ordine, dinamica, autoreglajul, viabilitatea, logica sistemică, autoinstrucția).

Bazându-se pe vectorii mărimilor de intrare și ieșire, precum și pe cei ai stărilor comportamentale ale sistemului, analiza sistemică pune în evidență conceptele de spațiu și timp, le definește și le stabilește legăturile și determinările calitative și cantitative.

Spațiul reprezintă mediul de referință al sistemului, proiecțiile sale dinamice, raporturile de ierarhie, întindere și așezare ale elementelor componente. La rândul său, timpul reprezintă durabilitatea sistemului, frecvența reacțiilor, succesiunea și sincronizarea acțiunilor.

Viziunea spațio‒temporală asupra sistemelor cibernetice au o deosebită importanță gnoseologică și praxiologică, facilitând nu numai înțelegerea dinamicii proceselor, fenomenelor, mecanismelor descrise, ci și intimitatea structurii și funcționalității acestora, asigurând alegerea strategiei de reglare optimală, de escaladare a discontinuităților, de restructurare și adaptabilitate, menținându‒se pe o plajă de traiectorii de maximă eficiență.

În acest sens, s-a impus, ca metodă cibernetică de studiu, metoda modelării, dar cu un conținut și o arie de aplicabilitate mult mărite, bazate pe „comunicare și comandă”, deci pe conducere și execuție (analiza rezultatelor execuției, compunerea acestora cu parametrii proiectați și stabilirea reacțiilor pentru reglaj sau autoreglaj).

2. Cibernetica socială – prezență definitorie în modernismul actual al dezvoltării

Abordând fenomenele și procesele sociale într-o viziune sistemică, conceptul de sistem cibernetic social se impune prin câteva trăsături caracterisitce:

− diversitate și deconcentrare, după cum sublinia Ștefan Odobleja;

− dinamică și continuitate perfecționabile;

− conexiune și singularitate sau generalitate și particularitate;

− stabilitate și discontinuitate, sau tradiționalism și explozie (străpungeri), constituind, după cum arată Robert J. van Egten (1964), elementul definitoriu al „științei comportamentelor generatoare de echilibre dinamice”, dar și principalul mijloc, după cum arată Nobert Wiener, al „luptei omului pentru organizare, împotriva dezordinii naturale”.

Ca ramură a ciberneticii generale, cibernetica socială impune în studiu drept caracteristici esențiale: gradul de organizare; legătura informațională dintre suprastructură și bază; dialectica devenirii și dezvoltării structurii, conexiunii, comportamentului, funcționalității, contradicțiilor, stabilității și factorilor perturbatori; cantitatea și calitatea informației; interconectarea în universul existenței subiectului. 

Cibernetica socială impune drept resurse energia, informația și inteligența umană, precum și, într-o viziune mai puțin generală, dar cu o dinamică deosebită, resursele de securitate.

Prin poziția sa inovatoare, cibernetica socială impune și transferă modalități, procedee și tehnici, situându-se din acest punct de vedere în avanpostul modernismului actual al dezvoltării.

La rândul său, cibernetica militară – ramura ciberneticii care studiază fenomenele, procesele, tehnica și comportamentul militar – ca ramură componentă a ciberneticii sociale poate fi considerată și ea ca element ascendent – prin inovația și dinamica dezvoltării – dar și ca descendent, derivând din social și general.

3. Modelul cibernetic al acțiunilor de luptă

Războiul și deci acțiunile de luptă, sunt fenomene sociale, reprezentând, după cum definește Karl von Clausewitz, „(...) un act de violență pentru a sili adversarul să ne îndeplinească voința. (...) Violența (...) este deci mijlocul, iar a-i impune inamicului voința noastră, scopul. Pentru a atinge sigur acest scop, trebuie să-l dezarmăm pe inamic, iar acesta este, prin definiție, obiectivul propriu-zis al acțiunilor militare”.

Analizând această definiție se poate prezenta un prim model cibernetic al războiului (acțiunilor de luptă), din care desprindem următoarele elemente:

− subsistemele constituente: amic și inamic;

− complexul de conexiuni: directă – acțiunile violente ale amicului asupra inamicului și inversă: prima buclă – răspunsul violent al inamicului, iar a doua buclă – gradul de dezarmare a inamicului.

Aprofundând analiza, orientând-o asupra subsistemului amic, putem defini un model cu următoarele elemente:

− subsistemele constituente: conducerea și executantul;

− complexul de conexiuni: directă – se transmit comenzi și se execută controlul, și inversă – pe care se transmit rapoarte și constatări.

Trebuie remarcate numărul și diversitatea factorilor de mediu și de legătură cu inamicul: starea vremii, caracteristicile terenului, cercetarea și acțiunile violente proprii (focul), precum și acțiunile violente de răspuns ale inamicului asupra întregului sistem amic.

Acest schimb de acțiuni reprezintă elementul care diferențiază net modelul cibernetic al războiului de celelalte sisteme cibernetice, oferindu-i un mare dinamism, inclusiv discontinuități și refaceri neprevăzute – structural, funcțional, spațial și temporal, ca și o mare diversitate de momente și modalități de reglaj. Este suficient să argumentăm acest lucru prin efectele pe care le produc acțiunile violente asupra elementelor fizice (structurale și de conexiune) ale sistemului, modificându-l, de fapt, după fiecare acțiune.

De aici apare necesitatea viabilității sistemului militar, a adaptabilității sale la acțiunea factorilor distructivi și a funcționării sale în condiții de discontinuități profunde și repetate. Datorită acestor elemente, deosebit de complexe, diferențele de nivel de automatizare, de viteze de reacție, participării oamenilor cu un grad de implicare foarte mare, hotărâtor, precum și resurselor materiale limitate, modelul cibernetic al sistemului militar a fost dezvoltat și perfecționat pe două căi diferite, la început independente și cu un grad mic de integrare:

1) calea automatizării și

2) cea a cibernetizării tehnicii militare.

4. Automatizarea conducerii trupelor

Automatizarea conducerii trupelor reprezintă esența asigurării informative a acțiunilor de luptă, apărută ca o necesitate a prelucrării automate a fluxului informațional, prin care organul conducător – comandantul și statul său major – ia cunoștință despre inamic, trupele proprii, teren, starea vremii și alți factori care pot influența acțiunile de luptă, în vederea elaborării (adoptării hotărârii).

Într-o primă etapă, asigurarea informatică s-a realizat prin utilizarea calculatoarelor electronice ca mijloace tehnologice de prelucrare automată a datelor în activitatea decizională (de fundamentare a deciziilor).

Pe măsură ce sistemul de conducere a trupelor și funcționalitatea sa logică au fost definite, iar performanțele mijloacelor de calcul au crescut, permițând transformarea lor din simple mijloace de calcul în sisteme informatice sau de automatizare a conducerii trupelor, latura informațional-decizională, care se referă la activitatea de conducere pe scara tuturor nivelurilor ierarhice, s-a informatizat și apoi s-a automatizat.

Un sistem informatic include în structura sa compartimentul sau compartimentele de informatică ale sistemului decizional pe care îl asigură, sursele de informații, asigurarea matematică și cu programe pentru prelucrarea automată a informațiilor, un sistem de documente pentru circulația și reprezentarea rezultatelor și un mijloc de calcul, unitar sau distribuit.

Sistemul este destinat să asigure o contribuție substanțială la prelucrarea și sintetizarea informațiilor în scopul luării deciziilor, la transmiterea lor către organele de execuție și la informarea operativă asupra modului de îndeplinire și efectele obținute. Poate fi considerat ca un sistem de tipul C2I – pentru comandă, control și informare.

Deși noțiunile de informatizare și automatizare au un conținut similar – prelucrarea automată a datelor, le vom utiliza diferențiat, condiționat de valoarea istorică a realizării întâi a sistemelor informatice (informatizarea conducerii) și apoi a sistemelor automatizate de conducere (automatizarea conducerii).

Sistemele informatice militare au fost realizate pe baze teritoriale, pe categorii de forțe ale armatei, pe domenii de activitate (financiar, personal, învățământ, logistică etc.), pe eșaloane, unități sau chiar activități, concentrate pe o resursă sau pe o rețea de calculatoare, caz în care funcționarea acesteia presupune o circulație a informațiilor într-un volum și cu o viteză corespunzătoare posibilităților mijloacelor de prelucrare automată a datelor, ca și a mijloacelor de transmisiuni agregate sistemului.

Asigurând culegerea automată sau manuală, conversia, transmiterea, memorarea, prelucrarea datelor și distribuția rezultatelor, sistemele informatice realizează, la toate nivelurile de conducere, o reprezentare, sintetică sau de detaliu, accesibilă unei rapide însușiri corecte și cât mai complete a situației, astfel incât să se poată elabora un răspuns rapid, concretizat în decizii privind angajarea oportună a forțelor și mijloacelor în acțiune.

Realizate pe mijloace mobile, mașini de conducere și stat-major sau speciale, ele acoperă configurația punctelor de comandă și reprezintă rețele de calculatoare și mijloace electronice și de transmisiuni, cu o structură adecvată obiectivelor stabilite și cu un sistem informatic asociat procesului decizional-informațional pe care-l automatizează (specialiști, metodologi, surse de informații, circulația și prelucrarea acestora, asigurarea matematică și cu programe necesară etc.).

Mobilitatea câmpului tactic, flexibilitatea operativă, adaptabilitatea la dinamica structurii și misiunilor fac din sistemele automatizate de conducere a trupelor mijloace indispensabile îndeplinirii cerințelor câmpului de luptă modern, reflectând atât particularitățile forțelor deservite, cât și unitatea de conducere și acțiune a acestora. Configurate pe unități, mari unități, arme sau categorii de forțe ale armatei, într-o concepție unitară, sistemele automatizate de conducere a trupelor oferă posibilitatea interconectării lor în sisteme operative de conducere, asigurând, în același timp, o apropiere a elementelor ciclului conducere-execuție, prin integrarea în ansamblul lor a mijloacelor automatizate (cibernetizate) de execuție (foc) – sistemele de armament.

Pe măsură ce posibilitățile tehnicii de calcul și de transmisiuni au crescut, aspectele logico-informaționale ale actului de conducere s-au clarificat și algoritmizat, metodologiile de calcul s-au perfecționat, iar procedeele de culegere și de distribuție a rezultatelor s-au automatizat, diferențele dintre sistemele informatice și cele automatizate de conducere s-au micșorat și au dispărut treptat, ajungându-se astăzi, în armatele moderne, la realizarea sistemelor de informare operativă de tipul C3I (comunicații-comandă-control-informații), apropiindu-se, astfel, sensurile firești ale noțiunilor informatizare și automatizare de conținutul lor similar – prelucrarea automată a datelor.

5.  Cibernetizarea tehnicii militare

Nu ne propunem să facem un istoric complet al apariției dezvoltării armelor, dar vom consemna câteva momente definitorii ale evoluției armamentului pe drumul parcurs de la „război-bătălie” până la formele actuale ale războilui, în care confruntarea maselor imense de oameni și tehnică are amploare spațială (în toate mediile – pe uscat, în atmosferă, pe apă, sub apă și în Cosmos), ritmuri înalte ale acțiunilor și schimbări bruște și dese de situații.

Un prim moment (secolul al XIV-lea) poate fi consdierat cel al apariției armelor de foc, care au înclinat balanța ducerii acțiunilor de luptă în favoarea celor de la distanță, micșorând corespunzător ponderea luptei apropiate (corp la corp). Perfecționările ulterioare ale armelor de foc portabile au evoluat destul de lent, obținându-se un salt deosebit abia la începutul secolului al XX-lea, odată cu apariția armelor automate.

Artileria a suferit și ea o dezvoltare ascendentă, dar saltul în utilizarea sa a avut loc doar la începutul secolului XX, când s-a rezolvat problema asigurării transportului muniției. Utilizarea mijloacelor cu tracțiune mecanică – automobile și trenuri – a făcut ca numai în 2-3 ani, între 1915-1917, numărul loviturilor pe timpul pregătirii unei bătălii să crească de la circa 20.000 la 2-3 milioane.

Primul război mondial a însemnat și introducerea în luptă a blindatelor, aviației, submarinelor și armei chimice, ceea ce a dus, evident, la creșterea amplorii spațiale, vitezei de înaintare și puterii distructive a războiului. În aceeași perioadă, dezvoltarea tehnicii de transmisiuni, prin perfecționarea utilizării telefonului, a făcut să crească operativitatea conducerii și oportunitatea înștiințării trupelor.

În perioada interbelică, și mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial, saltul impresionant al dezvoltării tehnicii militare s-a concretizat în apariția rachetelor, avioanelor cu reacție, a radiolocației, a legăturilor radio de transmisiuni, precum și în construirea și întrebuințarea armei atomice (6 august 1945).

Din acest moment, sub impulsul descoperirilor din fizică și electronică, dezvoltarea și perfecționarea tehnicii militare urmează două căi bine definite:

· prima – creșterea puterii de distrugere a armelor nucleare, a distanței, vitezei de acțiune și preciziei de lovire a vectorilor purtători;

·  a doua – perfecționarea și diversificarea armelor clasice prin creșterea puterii de distrugere, mărirea adaptabilității la diversitatea misiunilor și a cadențelor de tragere, sporirea distanțelor de acțiune, a vitezei și preciziei, precum și diminuarea cerințelor de exploatare, întreținere și reparații.

Și în acest din urmă caz au fost urmate două căi: calea dezvoltării tradiționale a fiecărui mijloc de luptă și calea automatizării și electronizării acestuia. Au apărut primele integrări ale calculatoarelor în tehnologia armelor, la început cele analogice – automatizarea, apoi din ce în ce mai rapid și mai diversificat, calculatoarele electronice numerice – cibernetizarea. Rachetele, mijloacele de apărare antiaeriană și sistemele de dirijare și navigație au constituit adevărate domenii promotoare.

În preajma anilor ’60 s-a semnalat o creștere însemnată a utilizării calculatoarelor electronice, ceea ce a determinat saltul de la realizarea elementelor de cibernetizare a tehnicii militare la realizarea sistemelor de armament, configurate la început în elemente produse separat. Menționăm în acest sens primele sisteme hibrid de rachete, de apărare antiaeriană, de conducere a focului artileriei terestre, sisteme cosmice, nucleare, de aviație, de blindate, de transmisiuni etc., care treptat s-au perfecționat, transformându‒se, funcțional și tehnologic, în sisteme de armament, dacă privim evoluția în sensul ascendent al complexității, precum și realizarea și utilizarea roboților militari, în sensul descendent, cel puțin până la integrarea acestora în formațiuni și apoi în sisteme de roboți.

Etapa următoare o reprezintă integrarea sistemelor de automatizare a conducerii, a sistemelor de armament, precum și a roboților sau a sistemelor de roboți în sisteme cibernetice flexibile, adaptabile la schimbările și ritmurile acțiunilor de luptă, și deci trecerea de la microcibernetizare la macrocibernetizare.

Considerăm că, în evoluția contemporană către teatrul de operații militare automatizat, rolul primordial revine cibernetizării tehnicii militare, cea mai dinamică și mai eficientă formă de perfecționare a sa cu toate implicațiile, dar cu necesitatea menținerii echilibrului dezvoltării după o concepție unitară, cu a sistemelor de automatizare a conducerii trupelor. 
Încheiem această comunicare, semnalând ca deschizătoare de drum în cibernetica românească apariția cărții contraamiralului Grigore Marteș, - CIBERNETICA ÎN ARMATĂ, Editura militară, 1964 - căruia ne simțim datori să-i aducem un omagiu, considerându-l cel puțin un deschizător de drumuri, prin evidențierea unor idei aflate atunci în avangarda domeniului și a căror valabilitate nu s-a diminuat nici acum.

ENGLISH VERSION

 

Military Cybernetics – a Descending and Ascending Branch of the General Cybernetics

(”Conferința Națională de Cibernetică a Academiei Române, 15-16 noiembrie 1993, la comemorarea a 15 ani de la încetarea din viață a savantului Ștefan Odobleja”, București, paginile 203- 208)

Co-author Ilie GHEORGHE

 

1. Cybernetics – the science of command, communication and systemic behavior

Starting from the definition given by Norbert Wiener to cybernetics (the science of communication and command – 1948) and having in mind the essence of cybernetics, phenomena, processes, mechanisms and the living, world let us also accept the present orientation in defining cybernetics as a science for studying the systemic behavior, the complexity of systems and of the interaction between them, and thus we shall be able to understand why we may say that mankind owes many of its achievements to this leap in thinking.

We should also point out that, as the systemic approach extended towards the analysis of the social processes and phenomena, the cybernetics’ methods have spread and generalized, substantiating – for the first time in mankind’s history – the behavior of every organized element, no matter what its complexity and mode of existence are, by the internal interaction (between the constituent elements) on the basis of direct connections and especially of feed-back loops and by perturbations or external stimuli.

In the context, it is worth mentioning the concepts that form the basis for analyzing the systems and their cybernetic models, their informational connections (communication and command) and their response to stimuli and disturbances;

- the universality of the concept of system;

- the informational unity;

- the objectivity of the reverse connection;

- the complexity and diversity of the constitutive elements;

- the functional and the behavioral non-linearity as well as the non-linearity of the system`s feed-back;

- the multitude and the diversity of the factors that define the peculiarity of the systems.

Being based on the vectors of the input and output values and on the vectors representing the behavior status of the systems, the systemic analysis points out the concepts of space and time, defines them and establishes the connections and the qualitative and quantitative dependence.

The spatial-temporal vision upon the cybernetic systems has a great gnoseologic and praxeologic importance, enabling us to understand not only the dynamics of the process (of the phenomenon, of the mechanism or of the living matter) but also the intimate structure and functionality of the process, making possible for us to choose the best adjusting strategy to overcome the discontinuities that occur during restructuring and adjusting, the process remaining within a range of most efficient trajectories.

2. Social cybernetics - an integral component of modern development

Approaching the social phenomena and processes in a systemic vision, the concept of social cybernetic system becomes outstanding through several characteristic features;

- diversity and deconcentration, as Ștefan Odobleja pointed out;

- dynamics and perfectible continuity;

- connection and singularity or generality and peculiarity;

- stability and discontinuity or traditionalism and explosion.

Being a branch of general cybernetics, social cybernetics submits to study the following characteristics: the degree of organization, the informational connection between the superstructure and the bases, the dialectics of the evolution and development of the structure, of the connection, of the behavior, of functionality, of contradictions, of stability and of perturbing agents, the quantity and quality of the information and the interconnection within the existence of the subject. As resources, social cybernetics states the energy, information, human intelligence and-within a less general vision- the security resources.

In its turn, military cybernetics – a branch of the cybernetics which studies military phenomena, processes, technology and behavior – is a branch of social cybernetics and may be considered both an ascending element – due to novelty and the dynamics of the development – and a descending one, as it derives from the social realm.

3. The cybernetic model of the fight actions

The war and, implicitly, the combat operations are social phenomena, representing – as Carl von Clausewitz defines them an act of violence by which we force the enemy to submit to our will. Violence is the means and imposing our will on the enemy is the aim. In order to attain this objective, we must disarm the enemy, this being in fact the purpose of the military actions.

After analyzing this definition, we can present a cybernetic model of the war and of the fight actions as well, and point out the following elements:

- the constitutive subsystem: friend and enemy;

- the complex of connections: the direct connection the violent actions of „the friend” against „the enemy” and the inverse connection: the first loop the violent response of the enemy, and the second loop the extent to which the enemy was disarmed. There are also some other very important elements, such as the environmental factors and data about the the enemy, the searching operations, the enemy`s violent actions and their impact upon the whole friendly system.

All these aspects reveal the necessity for the military system to be viable, to display a high capacity of adaptability versus the destructive agents and to operate under circumstances of deep and repeated discontinuities.

Due to these extremely complex elements and to some other elements- such as: the difference in point of the automation level and the speed of reaction, the participation of people who have the responsibility to make decisions and the limited material resources involved – the cybernetic model of the military system was developed and improved in 2 different ways (initially independent from one another and with a low capacity of integration):

- by automation the command of the troops;

- by cyber endowment the military technology.

4. Automatizing the command of the troops

Automatizing the command of troops represents the essence of providing data security processes for the fight actions and it is the result of meeting the necessity to computerize data processing; by „data” we mean the stream of information through which the decision-making persons – the commander and his general staff-get to know details about their own troops and about the enemy`s forces, about the actual conditions in the battlefield, the weather conditions (and other factors that may have an impact upon the fight actions), and thus they are able to make the right decisions.

Although the concepts of information and automation have a similar meaning – that of automatized data processing – we shall use them with shades of difference, that is, according to their hierarchy in time: first the IT systems (the computerization of the command, in our case) and them the automated systems for the command of the troops (them the automation of the command).

The military computer systems have been created on territorial bases and configured in compliance with the types of defense forces, according to fields of activity (financial, human resources, education, logistics.), per echelons, per military units, organized around a computer resources or in a network. These computer systems imply the circulation of a great amount of information at a speed adequate to the possibilities of the technical means that process and transmit data.

The automatized systems for the command of troops – which are considered to be of the C3I type (communication, command, control and information) incorporate in the decisional-informational process the current actual command of the forces and means involved in actions.

Mobility in the tactical field, operative flexibility, adaptability to the dynamics of the structure and missions make the automatized systems of command the absolutely necessary means for meeting the requirements of the modern „battle field”, reflecting both the peculiarities of the forces they serve and unity in command and action.

Configured per units, large units, per branches or categories of military forces, within a unitary conception, the automatized command systems offer troops the possibility to get interconnected in operative systems of command, at the same time providing an appropriation between the elements of the command-execution cycle by including in their configuration the means of execution-the armament systems.

As capabilities of the computing technique have increased, the logical-informational aspect of the act of command have been crystallized and algorithm-based, computing methodologies have improved and the procedures of collecting and transmitting the results have become automatized, the differences in point of operation between the automatized systems gradually disappeared, the result being the creation of the operative information systems of the C3I type. Thus, the meaning of the 2 concepts – computerization and automation – gets closer to that of automatized data processing.

5. The cyber endowment of military technology

In the interwar period and especially after the second world war, there was an impressive leap forward in the development of military techniques and this step meant missiles, jet planes, radiolocation, data transmission over radio and, of course, the nuclear weapon (used on the 6th of August 1945).

From that moment on, being strongly stimulated by the discoveries in physics and electronics, military technology have developed in 2 directions: 1) increase in the destructive power of nuclear weapons, increase in the speed and distance of actions, increase in striking precision of carrying vectors; 2) the improvement and diversification of the classical weapons. In the latter case, the improvement of the classical weapons has been performed also in 2 ways: by developing the traditional means of fighting and by automation. The computers started to be ever more often integrated into the technologies of weaponry. At first, there were the analogous computers automation – and then the digital electronic computers cyber endowment. The missiles, the anti-aircraft means of defense and the guiding and navigation systems represented the promoting fields.

In the sixties, there was a considerable increase in the implementation of electronic computers; this meant a great step towards the creation of the armament systems which, in the beginning, were configured as separate elements.

The next step was the integration of the automated systems of command, of the armament systems and robots within cybernetic systems which are flexible and capable of adapting to the changes and to the rhythm of the combat actions; this was, in fact, the leap from micro-cyber endowment to macro-cyber endowment. We consider that, within the present-day evolution towards the automatized combat zone, the cyber endowment of military technology plays an important part and is the most dynamic and effective way of improving the combat field, provided that the development will always form a unitary conception of the systems meant to provide the automation of the troops command.